Noi, cu vântul și avântul

Noi suntem două trupuri

ce fac mereu dovada,

Că nu se pierd, ambiguu

lovite de tăgada

Acestei lumi corupte

de demoni şi iluzii,

Ce-şi vrea mereu puterea

de-a născoci confuzii.

Dar unul pentru altul

am fost dovada vie

Că nici prin raţiune,

nici prin anatomie

Trăirea nu îşi pierde

nici forma, nici avântul,

Cum trestia se-apleacă

aşa cum o vrea vântul.

Ne-am aşezat pe calea

destinelor pereche

Într-o poveste nouă,

şi, totuşi, mult mai veche

De necrezut, spun unii

că încă e posibil

Că visul ne e ţelul,

continuu, infailibil.

Suntem numiţi nebunii

ce-şi tot doresc dreptatea,

Ce dau mereu exemple

sfidând realitatea

Acestei lumi obscure

ce nu mai ştie sensul

Iubirii ce-i în stare

să schimbe universul.

Suntem dovada clară

că ştim ce-i datoria

De a sfida chiar Iadul,

absurdul, teoria,

Şi de atâta vreme

uităm mereu trecutul

Dând viaţă provocării

de-a nu-i plăti tributul.

Iar veşnicia-i mare,

şi fără bariere,

Ne vom trăi-o paşnic,

fiindu-i noi repere...

Trăiesc profund anarhic,

gândind ireversibil,

Ţi-s donator de vise

perpetuu compatibil.