Prezentul spre mâine

A venit vremea, iubito,

să nu poți nimic să negi,

Toate câte se întâmplă

date sunt să înțelegi,

Multe câte nu-s ştiute

prind şi formă, şi contur,

Poți uşor să ştii mai multe,

doar privind o clipă-n jur.

Dincolo de amănunte,

spuse după chip şi fel,

De priviri mereu croite

după umbre de model,

Stă aproape adevărul

ce ți-a fost mereu ascuns,

Încercând să îți arate

unde, tocmai, s-a ajuns.

Greu îşi crede omul visul

când şi-n vis simte că-i greu,

Dar acceptă că prin vise

te-ntâlneşti cu Dumnezeu,

Când direct, când printr-o pildă,

uneori chiar încurcat

Ţi se dau multe răspunsuri,

afli ce ai de aflat.

Ai crezut într-o poveste

dintr-un timp deja apus,

Ai crezut că adevărul

este cel ce ți s-a spus,

Însă astăzi, întâmplarea,

mai altfel decât o vrei,

Ţi-l aruncă gol, în față,

nu-i mai dă nici un temei.

Timp dedus prin supoziții

l-ai lăsat a fi trecut,

Stelele ți-au luat ochii,

drumul nu l-ai mai văzut,

Între praguri de plecare

pasu-n lanțuri ți-a fost prins,

Ca mereu să fii întoarsă

pe nedrept şi dinadins.

Printr-un fapt ce nu-i al firii,

şi-ți e greu să îl accepți,

Multe ți se dau de ştire

ca să poți ceva să-ndrepți,

Într-atâta întuneric

să aştepți timp nu mai ai,

Şi cum pierderile-s multe,

nu mai ai nici timp să stai.

A venit vremea, iubito,

să îți mergi pe al tău drum,

Să nu-ți pese că sunt unii

ce-şi văd focul vieții scrum,

Tu le ai pe ale tale,

ei le au pe ale lor,

Vrei, nu vrei, mergi înainte...

vremea trece... oameni mor...