Cîntec cu tine

Te sărut pe frunte, te sărut pe tîmplă,
Cînd în ochi ai lacrimi, ochii ți-i sărut,
Mult prea grea e viața, multe se întîmplă,
Tu le porți povara, nu-ți par de temut.

Prind în mîna rece inima-ți fierbinte
Și în așteptare stau și te privesc,
Dintr-un gînd de taină îmi aleg cuvinte
Ca să-ți spun, pe față, că te și doresc.

Ca un fel de plată, mai mereu tardivă,
Mă-ndoiesc de vrerea visului hoinar,
Dar mi-e îndoiala grabnic regresivă,
Că te știu simțirii singur corolar.

Îmi pun jar pe suflet și mă bat cu stele,
Între două gînduri tu-mi ești fapt real,
Chiar de-aș sta lanțuri, sau între zăbrele,
Îmi ești laitmotivul existențial.

De-mi pleca-voi capul, nu-l plec sub secure
Doar sub pasu-ţi moale, să pășești ușor,
Că atît cît poate lumea să îndure,
Adevărul vieții e nimicitor.

Te sărut pe tîmplă, te sărut pe frunte
Te sărut pe buze, ochii ţi-i sărut
Te ridic spre ceruri iar eu plec în munte
Ca s-aduc pe toate mai la început.

Fata Morgana

E-atît de cald în luna lui Cuptor,
Iluziile-n umbre se arată
Iar nopţile-s deasupra tuturor
Şi viaţa e atît de zbuciumată.

E caldă, e fierbinte-această noapte
Şi umbrele au glas lor de fată
Razele lunii dau de vespre fapte
Ce-au fost când şi fi-vor încă-odată.

E tot mai cald şi nopţile-s fierbinţi,
Par toate pregătite să se-aprindă,
Mirajele au gînduri, rar, cuminţi,
Întreaga lume vor să o cuprindă.

E-atît de cald de parcă toate-s moarte
Şi mult înalt e pragul înspre viaţă,
Razele lunii par, de focuri, sparte
Iar florile au gust, firav, de ceaţă.

E-atît de cald în luna lui Cuptor
Că şi atunci cînd scriu se-nmoaie pana
Prea mult văzînd, ca vis al tuturor,
Dorinţa de-a-ntâlni Fata Morgana...